iComunicat

Știri rapide, comunicate eficiente.

Sanctuarul NIMA, primul sanctuar din România, la 8 ani

Doina Badea, cofondatoarea Sanctuarului NIMA, alături de Picioruș, unul dintre animăluțele salvate

În opt ani, Sanctuarul NIMA, primul sanctuar pentru animale din România, a crescut de la șase văcuțe și unul-doi îngrijitori la un spațiu întins pe 15 hectare, cu patru locații, 140 de animăluțe salvate și o echipă stabilă de 12 angajați. Organizația face apel la donații recurente pentru siguranța lor pe termen lung.

Brăduleț, județul Argeș, 12 noiembrie 2026 — Sanctuarul NIMA a împlinit, pe 15 octombrie 2026, opt ani de la ziua în care locul construit special pentru primele animale salvate a devenit, cu adevărat, casa lor. La aproape o lună de la aniversare, organizația prezintă bilanțul acestor ani și face apel la sprijin recurent pentru continuitatea îngrijirii. În prezent, sanctuarul oferă protecție pe viață pentru 140 de animăluțe salvate din 11 specii, îngrijite în 27 de curți cu adăposturi, pe 15 hectare împărțite în patru locații.

Povestea NIMA a început în octombrie 2018, odată cu sosirea primelor șase animăluțe salvate. Brăduț și Indra au ajuns pe 9 octombrie, Nima și Karu pe 13 octombrie, iar Fetița și Hector pe 15 octombrie. Odată cu sosirea ultimilor doi, toate animalele pentru care fusese pregătit locul se aflau în siguranță, iar promisiunea unui sanctuar devenea realitate.

Numele Sanctuarului NIMA vine de la văcuța Nima, una dintre primele văcuțe salvate și unul dintre motivele pentru care acest loc a fost înființat. În ferma din care provenea, Nima avea un picior rupt. Ea a devenit prima văcuță din România aflată într-o asemenea situație care nu a ajuns la abator, ci a primit ajutor medical și sprijin pentru recuperare, inclusiv o intervenție realizată în premieră în România pentru remedierea unei fracturi de radius.

În opt ani, NIMA a crescut odată cu nevoile animalelor. De la unul sau doi îngrijitori, sanctuarul a ajuns la o echipă stabilă de 12 angajați, organizați în trei grupe. Toți sunt angajați legal și își pot susține familiile lucrând aproape de casă, într-o zonă în care plecarea în străinătate este adesea percepută drept singura opțiune pentru un venit stabil. Zilnic, este nevoie de minimum șase oameni pentru hrană, apă, curățenie, tratamente, monitorizare, reparații și întreținerea spațiilor.

„Când mă gândesc la NIMA peste cinci ani, primul cuvânt care îmi vine în minte este stabilitate. Îmi doresc certitudinea și siguranța zilei de mâine pentru animăluțele care sunt deja aici și o echipă puternică, pregătită să ducă misiunea mai departe”, spune Doina Badea, cofondatoare și voluntar al Sanctuarului NIMA.

Doina Badea nu este angajată a sanctuarului și nu primește salariu de la NIMA. Își câștigă traiul separat, printr-un job part-time, iar munca pentru sanctuar — de la coordonare și bunăstarea animalelor până la strângerea de fonduri și activitatea administrativă — este voluntară.

Funcționarea sanctuarului presupune costuri de aproximativ 40.000–50.000 de euro lunar. Donațiile acoperă hrana, îngrijirea medicală, utilitățile, transporturile, reparațiile, consumabilele și salariile legale ale echipei. Pentru NIMA, stabilitatea nu trebuie să depindă de câțiva oameni care fac eforturi foarte mari, ci poate fi construită de o comunitate numeroasă, prin contribuții mici și constante.

O donație recurentă, chiar și de 2 euro pe lună, pusă alături de alte mii de gesturi similare, se poate transforma într-o masă pregătită la timp, un tratament, un adăpost întreținut sau certitudinea că un îngrijitor va reveni și a doua zi.

Persoanele care doresc să susțină continuitatea Sanctuarului NIMA pot dona accesând: sanctuarnima.ro/sustine-nima

Despre Sanctuarul NIMA

Sanctuarul NIMA, proiect al Fundației Siddhartha, este primul sanctuar pentru animale din România. Aflat în comuna Brăduleț, județul Argeș, este un loc în care animăluțele salvate de la exploatare, abuz sau abandon primesc protecție, îngrijire și libertatea de a trăi în siguranță. Sanctuarul are în prezent 140 de animăluțe salvate din 11 specii, care trăiesc pe 15 hectare, în patru locații distincte.

Contact pentru presă

Sanctuarul NIMA / Fundația Siddhartha
E-mail: [email protected]
Website: sanctuarnima.ro

Comunicat transmis de FUNDATIA SIDDHARTHA, publicat gratuit prin programul Comunicate de interes public.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *